Page 20 - VoxLibri 71/2024

pentru că în casa în care m-am născut a fost găzduit Brâncuși de tata, și poveștile despre felul
cum s-a ridicat Coloana le-am tot auzit de mică. După ce tata a murit, în 1985, am preluat arhiva
și lupta pentru păstrarea memoriei Coloanei și a celor care au făcut-o. Coloana s-a realizat cu o
echipă extraordinară de meșteri minunați, care au reușit ceva pentru care UNESCO a spus că
monumentul nu este doar o capodoperă a artei moderne, ci și una de inginerie”, mi-a spus Sorana
Popescu-Gorjan, care din păcate nu a mai trăit ca să asiste la includerea ansamblului de la Târgu
Jiu în patrimoniul culturii universale.
Din păcate, hala în care au fost turnate modulele coloanei face parte dintr-o fostă uzină
dezafectată în prezent, ai cărei proprietari au promis că vor ridica un muzeu Brâncuși în curtea
unității, dar au construit o sală de evenimente. Cu mai bine de 20 de ani în urmă am văzut expuse
aici schițele originale și replica unui modul al monumentului, ba chiar cei prezenți au îngropat o
capsulă a timpului în fundația viitorului muzeu, devenit în scurt timp loc de adunare pentru
nuntași. Ovidiu Rizopol spunea cu amărăciune că aceasta a fost încă o ocazie irosită de către
oraș: „Halele au ajuns o grămadă mare de moloz. E păcat că s-a ratat momentul înființării
singurului muzeu Brâncuși în România, - nu avem unul pentru că nu poți face un muzeu cu
fotografii ale unor monumente – or aici aveam cele două hale, turnătoria și tâmplăria, aveam
cuptoarele, proiectul tehnic de execuție, și putea fi chiar un element de mare interes, datorită
amplasării pe marginea drumului național. Din păcate am ratat și asta – în Valea Jiului am ratat
multe.”
Și mai interesant e faptul că, datorită Coloanei, marele scriitor Ion Dezideriu Sîrbu s-a
intersectat fără să știe cu sculptorul care avea să facă istorie în artă. Povestește acest moment
într-o scrisoare din 1983 către prietenul său, eseistul Virgil Nemoianu:
„Tot la Atelierele Centrale, unde am fost ucenic, mă întorc. Terminasem clasa a IV-a de
liceu, Tata, proletar convins, zicea: «Ajunge: doar n-o să te fac domn!?» Şi m-a băgat la aceste
Ateliere să învăţ o meserie (...) Într-o vară, 1937 sau 38, nu mai ţin minte, m-a chemat unul din
foştii colegi de ucenicie, să viu la Ateliere, se plăteşte bine, e o muncă specială. M-am dus,
lucram ca la clacă, râdeam... Ne soseau de la turnătoria de fontă nişte forme trapezoidale (nu se
mai terminau, mereu mai mari, mai grele), ele trebuiau să fie curăţite de praful de turnătorie, ca
să fie aduse la «arămit». (Galvanoplastie, cred că se cheamă). Nu era voie să rămână niciun fir de
nisip, altfel arama nu se lipea.
Foto Coloana Infinitului - Ilie Pintea
Directorul Atelierelor Centrale
Petroşani era un inginer foarte luminat,
căsătorit cu o verişoară a lui Radu
Stanca; era gorjan şi îl chema Ştefan
Georgescu - Gorjan (mai târziu, a
fondat o editură). Venea însoţit de un fel
de popă mic şi al dracului, controlau,
ameninţau, ne obligau să stăm până
seara târziu. Periile de sârmă se toceau
repede, domnul Lampe (care semăna
leit cu fostul rege Ferdinand) era o
bestie, zgârcit şi la perii, şi la cele trei
calităţi de şmirghel. Degetele îmi erau

Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 18