Page 13 - VoxLibri 71/2024

Apropo de ...

Să spunem bizarerie fiindcă există tot mai mulţi autori care produc creaţii literare
bine altoiţi cu droguri ori și sub influenţa băuturilor alcoolice? Să-i spunem!, deoarece realitatea
confirmă. Însă imediat suntem obligaţi să avem în vedere că numărul acestui fel de producători
literari este în creştere alarmantă şi că o seamă de cititori, mulţi cam semianalfabeţi, dacă tot nu
înţeleg mare lucru dintr-o scriere, venerează până la căderea în prostraţie asemenea creaţii
literare în care fiorul poetic (sau artistic în general) se poate dibui doar cu ambiţie mare şi
convingerea că respectivul cititor se află faţă în faţă cu o operă de artă, iar după părerea autorului,
chiar în faţa unei realizări… geniale. Într-o asemenea situaţie, normal ingrată, cititorul află,
dacă-l duce mintea, că are de parcurs o scriere cu adevărat valoroasă, dar nu e de comentat altfel
decât că autorul este, fără îndoială, unul de excepţie, şi tocmai din acest motiv, cititorul-muritor
de rând înţelege şi el ce poate din cuprinsul operei. Acest lucru se petrece în timp ce autorul
însuşi nu mai pricepe mare lucru din ce a vrut să spună... Înţelegerea fiind realizată şi parafată
prin cuvântul dat, creaţia devine parte din noua literatură care, se spune şi asta, datorită
puternicei sale metaforizări şi broderii puternic filozofice, va putea fi receptată şi înţeleasă doar
de următoarele generaţii. Aşadar, autorul lipsit de cultură de specialitate (poetică ori prozodico-
epică), din acest punct de vedere conlucrând perfect cu cititorul semianalfabet, construieşte cot
la cot cu acesta o literatură nouă îmbăiată bine şi consistent în soluţie de mediocritate
condimentată din plin cu produse deja „şterpelite” de ici-colo, adică pe bază de plagiere de…
specialitate.
Chestiunea e, dacă s-ar cuveni să clarificăm lucrurile şi să le fotografiem la valoarea
lor corectă, să încercăm să aflăm, atâta cât ne pricepem, de unde porneşte acest rău. Desigur,
nimeni nu obligă pe nimeni să scrie şi, mai ales, literatură. Adică, nu e un domeniu de activitate
în care cu ambiţie şi hărnicie oricine se poate realiza devenind parte a reuşitelor în economia
naţională. Nici vorbă! A scrie şi a lăsa în urmă opere de valoare artistică potrivite pentru a
rămâne în patrimoniul naţional e înălţător şi normal doar dacă Dumnezeu a crezut firesc să
investească în cutare ins har şi dacă acesta, devenit scriitor, a pus umărul la îmbogăţirea
patrimoniului prin muncă, atunci totul poate deveni operă de artă perenă – chestiune care, în
multe cazuri, o apucă pe calea imposibilului. În urmă cu mulţi ani, Marele Eminescu atrăgea
atenţia că „E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune(…)”. Or, lipsa de cultură lămureşte
lucrurile cu brutalitate: nu e cultură, nu sunt acumulate cunoştinţe generale, de unde materie
primă, de unde valoare/valorificare? La un moment dat am avut ocazia să întreb doi tineri poeţi –
altminteri talentaţi, dar fără o cultură poetică solidă – răspunsul fiind semnificativ: ridicare din
umeri şi, verbal: „–Nu, la ce ne-ar folosi? Clasicii şi antedecembriştii sunt total depăşiţi.”
Într-adevăr: atâta vreme cât nu există un fond pe care să fie aşezate acumulări de
valori noi, ce naiba să facă omul cu cele vechi şi depăşite? Glumind niţel: nu cumva Bruxelles-ul
a dat drumul la vreo directivă prin care se recomandă expres trecerea la noul tip de literatură care
să corespundă trecerii la creaţia literară globalizată având în vedere construcţia Uniunii
Europene compusă din naţiuni/state fără frontiere şi cu cetăţeni dotaţi cu inteligenţă artificială?
Dar, mai ştii?

Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 11