Page 65 - VoxLibri 71/2024

Atelier de creatie
,

prelung. Așa să știi!
-No, hai, acu, Avrămuț dragă, să te scald! Ți-am pus în scăldătoare pită, să fii bun ca pita
în lumea asta, trandafir, să fii roșu în obraji și drag la fete, miere, să fii la vorbă dulce ca mierea,
busuioc, să ai noroc, bănuț de argint, să faci avere și să ai parte de muiere.
Moașa, după ce-l spălă și-l înfășă în scutec alb de cânepă, îi puse pe buze apă dintr-un
cingătău, să aibă glas frumos. Și i-a mai dat moașa unsoare de urs, să se bucure în viață de puterea
și vitejia ursului.
Apoi, s-a îngrijit și de lăuză și a pregătit masa pentru cele trei ursitoare, ce urmau să vină
în noaptea aceea să ursească pruncul. A pus pe masă pită, sare, vin, busuioc și lumânări.
Și ursitoarele au venit ca niște pale suave de vânt, ce au mișcat ușor leagănul de nuiele al
pruncului, agățat în grindă. Nimeni însă nu le-a văzut și nu le-a simțit, poate doar pruncul, care a
început a plânge, după ce au plecat…
Și i-au ursit să fie frumos și arătos, precum sunt brazii în munte și florile de pe coastă,
strălucitor precum soarele, drag tuturor și de lume iubitor, cu vorba dulce ca mierea, dreaptă și
înțeleaptă, curat la trup și suflet precum aurul și argintul, mare iubitor de țară și popor, puternic și
neîndurător cu dușmanii, strateg desăvârșit. Iar la urmă i-au mai dat și un suflet ca o floare de
crin, delicat și pur. Dar cel mai rău lucru pe care ele l-au făcut e că n-au pus nici o îngrăditură, nici
o pavăză, în jurul crinului… Au suflat apoi asupra pruncului, au oftat și s-au ridicat în văzduh.
Ultima, s-a oprit puțin din zbor și-a privit cu tristețe spre prunc, clătinând din cap:
-Păcat de atâtea daruri! Fără ocrotire, floarea de crin nu va supraviețui! Curând își va
pierde mireasma, va fi doborâtă la pământ, zdrențuită de vijelii, trântită și călcată în noroi de
cizme imperiale…

Copilăria lui Avrămuț

Avrămuț crescu repede alături de fratele său Ion, care era cu patru ani mai mare decât el,
în gospodăria bine închegată și rânduită a părinților săi, o gospodărie de oameni înstăriți, se
poate spune, pentru locurile și vremurile acelea. Alisandru, tatăl celor doi copii, era gornic,
adică, supraveghetor al pădurilor și jude sătesc. El avea în gospodărie 12 boi de jug, 4 cai, 70 de
oi, 30 de porci și 8 stupi, câteva pășuni și ceva pământ arabil, dar și moara Inceștilor. Făcea și
cărăușie, care îi aducea venituri frumoase.
Încă de foarte mic, Avrămuț participa cu bucurie și entuziasm, după puteri, la treburile
din gospodărie. Și creștea vesel, isteț și energic în tot ceea ce întreprindea. Și creștea vegheat de
măreția muntelui Găina și a stenilor de piatră din jurul satului, înconjurat de pădurile întinse și
fremătătoare din jur, de poienile înmiresmate smălțuite de flori, în susurul zglobiu al izvoarelor
reci de munte, trăgându-și în cuget din toate acestea, dârzenia, verticalitatea, semeția, dar și
blândețea și omenia.
Îmbrăcat în cămașa lungă de cânepă albită, încins cu un chimir de piele frumos lucrat, cu
o pălărioară neagră împodobită cu ciucuri de lânică roșie pe cap, să-l apere de soare și vânt,
desculț sau cu opinci în picioare, după vreme, alerga de colo-colo fără odihnă, ca orice copil
sănătos, după mingea făcută de el din piele de vită umplută cu păr. Și niciunul dintre băieții
satului nu-l întrecea în joaca aceasta, pentru că în el clocoteau viața și sănătatea.
Mereu se lua la întrecere cu copiii din vecini sau cu verișorii săi, pe coastele din fața
casei, sau prin ascunzișurile râpei de peste vale, cățărându-se și ascunzându-se prin cotloanele

Vox Libri, Nr. 2(71) - 2024 63