Page 68 - VoxLibri 71/2024

Atelier de creatie
,

Însă sufletul puiului de moț era răvășit, pentru că nu putea cu inima împăcată să-și
părăsească locurile copilăriei cu oamenii săi. În timp ce pădurile defilau pe lângă ei, de o parte și
de alta a drumului, gândurile sale se întorceau le verile pline de mireasma fânului cosit, de
șuierul vântului prin cetina brazilor, apoi, la bălăceala strașnică din iazul morii, când Ionuț, era
să se înece și el îl salvase întinzându-i o prăjină, la șatra de țigani așezată la Celariu, lângă care își
făcuse și el un bordei în pământ, pentru a învăța de la „voievodul” lor, Cula Surdulii, să cânte la
vioară. Și câte alte amintiri frumoase nu-i alergau prin minte, sporindu-i cu fiecare clipă
tristețea.
Deși fu drum destul până la Zlatna, lui Avrămuț i se păru că-l străbătuseră într-o clipită.
Intrarea în acest centru minier cu numeroși funcționari, negustori și meseriași, în marea lor
majoritate străini, îl descumpăni și mai mult pe copil. De peste tot din jur ajungeau la el doar
vorbe străine cu totul de limba satului său. Se scutură ca și cuprins de friguri, clătinând din cap, și
spunându-și în gând că el niciodată nu va pute trăi printre străini.
Dar, vrând-nevrând, după ce străbătură o bună parte din Zlatna, ajunseră și la gazda
tocmită din timp de Alisandru, tatăl său. Gazda sa era un german maghiarizat, pe nume Wilhelm,
funcționar la oficiul minier. Baci Oanea, căruțașul, îi deșertă din căruță desagii cu o brumă de
mâncare și ceva haine și, urându-i noroc, îl lăsă în seama gazdei. Dar nici nu apucă să iasă bine
din Zlatna, după ce-și lăsase marfa la unul din negustorii locului, când, în urma căruței, auzi
strigăt de copil.
- Baci Oanea, baci Oanea! Așteaptă-mă, că vin acasă!
Oanea opri căruța, smucind din hățuri, în timp ce privea nedumerit înapoi. În urma
căruței alerga cât îl țineau picioarele,Avrămuț, copilul de moț pornit în lume să învețe carte.
-Tii, măi, pruncule, da' ce-mi făcuși tu, mie! zise Oanea, împingându-și căciula pe ceafă,
de parcă abia atunci ar fi aflat că-i umbrește prea mult ochii, mirat peste poate, de o astfel de
întâmplare. Hai, Avrămuț dragă, că ne-om întoarce la gazdă!
-În ruptul capului! Nici mort, eu între străini nu pot trăi! strigă Avrămuț strângând din
pumni, mușcându-și buzele, pentru a nu izbucni în plâns și, dintr-un salt, fu înapoi pe capră,
lângă Oanea.
-Știi bine, că acasă, n-ai ce cota. Tătâne-tu o prădat mulți galbeni să te poarte prin școli,
să te-nscrie la Zlatna, să-ți plătească gazdă… Tu cum îi răsplătești osteneala? Dacă nu li-i da
ascultare, părinții tăi s-or beteji de năcaz.
Și spunând acestea, Oanea întoarse căruța și-l duse a doua oară la gazda sa. Avrămuț,
potolit și întristat, își acceptă cu resemnare soarta.
Însă pe cât de trist a fost la început, pe atât de hotărât s-a arătat mai apoi în însușirea
materiilor care le erau predate elevilor de cei cinci călugări catolici, astfel încât, încă din primul
an, la diligență este clasificat cu distincție praestans, la purtare prima, iar la toate celelalte
materii cu eminens. Ușurința deosebită pe care o avea în însușirea cunoștințelor, precum și firea
sa hotărâtă, sârguincioasă și ordonată l-au ajutat pe Avrămuț să se mențină în toți cei patru ani de
gimnaziu printre primii elevi. Aici și-a însușit foarte bine limbile latină și maghiară. Iar la
absolvire, atât colegii, cât și profesorii îl considerau pe Avram Iancu ca pe un tânăr cu strălucite
perspective.

Vox Libri, Nr. 2(71) - 2024 66