Page 70 - VoxLibri 71/2024

Atelier de creatie
,

pădurea când e furtună? Ca ea trebuie să clocotim și noi! Tot ce-i putred și strâmb, în furtună
cade la pământ. Nu ați văzut apele de munte când își ies din matcă, cum spulberă tot ce întâlnesc
în cale și duc gunoaiele la vale? Ca viforul furtunii și ca apele năvalnice trebuie să fim, dacă om
vrea dreptate.
Suntem nepoții Horii, și ce el n-o gătat, va fi musai să gătăm noi. Dreptatea lui e și
dreptatea noastră. Și băgați de seamă, numai cu lancea lui Horea ne-om putea-o dobândi.
Așa glăsui atunci Avrămuț, și toți îl ascultară cu mare atenție, dându-i dreptate. Era doar,
fecior cu carte, ce tocmai gătase școala la Zlatna, și pe deasupra știa să potrivească tare bine
vorbele. Și altă dată le vorbise cu multă însuflețire și chibzuială, de mirare la un băietan atât de
nevârstnic.
-Așa-i, așa-i, Avrămuț, că bine zici, numa cu vorbe n-om isprăvi nimic. O fi musai să ne
întărim la cuget și să ne cerem și altfel drepturile, zise unul dintre bătrânii cu plete albe, în timp
ce se ridica în capul oaselor. Da', om mai vorovi noi de treburile astea, acu, hai să gătăm postata
de secerat, că ne prinde înserarea și pică roua pe snopii nelegați.

Iancu la Târgu Mureș

După absolvirea Facultății de Drept din Cluj, Iancu pleacă la Târgu Mureș pentru a-și
satisface stadiul de cancelist sperând astfel, că va putea ca avocat, să apere drepturile nației sale.
Aici se întâlni cu mulți dintre foștii săi colegi de la Cluj, dar și cu alți tineri care
absolviseră mai demult dreptul. Toți acești tineri, în marea lor majoritate, provin din familii de
iobagi și doar un număr neînsemnat dintre ei aparține clasei nobiliare. Cunoscând soarta grea a
iobagilor, animați de ideile revoluționare ce răzbat până la ei din vestul Europei, stăpânind
cunoștințe juridice temeinice, îmboldiți de elanurile tinereții, ei sunt hotărâți ca prin orice
sacrificiu să facă dreptate poporului român.
Se întâlnesc de multe ori în casa locuită de Iancu, unde discută toate noutățile din gazete,
dezbat evenimentele zilei, cântă doine sau programează excursii în împrejurimi. La un moment
dat, se constituie într-o asociație care are ca scop instruirea membrilor săi în cultura națională.
Însă, după câteva întruniri, la care au participat și protopopii Farago și Trombitaș, au fost nevoiți
să renunțe. Maghiarii se simțeau amenințați de inițiativa tinerilor români, iar în Gazeta de
Transilvania, Gheorghe Barițiu îi mustră pentru curajul lor și le recomandă „prudență”.
Dacă, printre tinerii din grupul lor, Papiu Ilarian are faima celui mai strălucit student al
școlilor din Cluj, iar Samuil Poruțiu este respectat pentru maturitatea ideilor sale, în schimb,
Avram Iancu se ridică mai presus de colegi prin farmecul său înnăscut, prin pasiunea nestăvilită
pe care o pune în convingerile politice și prin voința ce nu cunoaște nici un obstacol.
De multe ori, grupul românilor canceliști se reunește într-una din crâșmele orașului,
unde în fumul gros și mirosul de vin acru, poate îndoit cu apă, în cântecele dezlănțuite ale
lăutarilor, ei continuă să dezbată problemele ce-i frământă cu asupra de măsură.
La una dintre aceste întâlniri, după ce le-au răsunat în urechi întruna, ceasuri de-a rândul
ceardașuri ungurești, Iancu numai ce se opri deodată din vorbă. Se sculă de la masă cu ochii
scăpărându-i de mânie și se îndreptă hotărât către lăutari, căutându-se prin buzunare, de unde
scoase câțiva galbeni și-i întinse lui Șandor.
-Șandore, ceardaș ai cântat toată seara, acum, rogu-te, cântă-ne și nouă câte o țarină,
câte o doină de dor și de jale, că amar ni-i sufletul!

Vox Libri, Nr. 2(71) - 2024 68