Page 13 - VoxLibri_72_2024

Profesiune si vocatie
,
,

de 90 de file nenumerotate, cu text în linie dreaptă în tipar negru și cu inițiale gravate, care
provine din Kapellenbibliothek, cu alte cuvinte, din colecțiile Bibliotecii Capelei din Sibiu. De
asemenea, exemplarul este marcat de sigiliul ars al Bibliotecii Orașului și este protejat de
scoarțe de lemn învelite în piele cu ornamente în fier rece, la toate acestea putându-se adăuga
18
observația că se văd urme de încuietori .
După cum se poate observa, incunabulul brukenthalian conține mai multe nume de
autori, nu doar pe cel al lui Lactantius, mai precis cele ale lui Fortunatus și Tertullian.
Suntem de ieri și totuși am ajuns să umplem pământul și [...] orașele, insulele,
fortărețele, municipiile, locurile de întâlnire, taberele militare chiar [...], adunările electorale,
palatul, senatul, forul. Numai templele vi le-am lăsat vouă – afirmă Tertullian (c. 155-220) în
opera care l-a făcut vestit, în Apologeticum – sau, cu un titlu relativ complet Apologeticus
contra gentiles –, începută și încheiată în 197 d. Hr., an ce a corespuns prigoanei creștine
declanșată de Septimius Severus (193-211). Africa romană, patria de obârșie atât a lui
Tertullian, cât și a lui Lactantius, cunoscuse asemenea persecuții și în anii anteriori.
De fapt, prin intermediul acestui incunabul brukenthalian, cititorul este invitat să
parcurgă trei epoci diferite, însă nu într-o succesiune cronologică firească – din contră.
În primul rând, prin intermediul lui Lactantius apologetul, pătrundem în lumea fluidă a
Imperiului Roman din vremea tetrarhiei, ca inedită formă de guvernare a unei formațiuni
politice în criză, iar la celălalt capăt, domnia lui Constantin cel Mare, cu alte cuvinte, la
guvernarea primului împărat creștin. Rămânând în același univers, ne-am întors în timp – autor
și cititori/cititoare – la viața și opera unui alt apologet de sol african, Tertullian, cu operă de
pionierat în limba latină prin intermediul lucrării sale, Apologeticum.
Parcă protejat, în filele cărții, de cele două nume mari, îl întâlnim pe Fortunatus, trăitor
într-o cu totul altă lume decât cea imperială romană, în lumea Merovingienilor franci – care, în
calitate de suverani co-suverani au instituit o adevărată poliarhie a puterii, el fiind privit
deopotrivă drept ultimul poet al Antichității și primul panegirist de expresie latină de la Curțile
Merovingienilor.

18. Jugăreanu, op. cit., p. 99-100.

Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 11