Page 17 - VoxLibri_72_2024

Ars legendi

în special a Bibliei, având intuiția fundamentală că sensul profund al acesteia trebuie căutat nu în
structura de suprafață, ci în aceea de adâncime, semnificațiile ultime putând fi descifrate doar
odată ce a fost depășit nivelul sensurilor literale. Această concepție este valabilă nu doar în cazul
textelor sacre, ci și al celor păgâne. Spre exemplu, William îl încurajează pe Adso să citească
imaginea unicornului în cheie alegorică, analogică, privind creatura mitică drept un simbol al
castității. Astfel, este validată ipoteza, tipică pentru gândirea medievală, potrivit căreia orice
poate deveni simbol pentru altceva (o idee, un concept sau un precept moral). Pe parcursul
romanului, interpretarea corectă este asociată cu pioșenia și cu moralitatea, de unde teama
permanentă a personajelor de erorile interpretative. Totul are o valoare simbolică, iar atunci
când oamenii interpretează greșit sau nu interpretează deloc semnele, pierd șansa de a pătrunde
în miezul lucrurilor, intuind astfel semnificațiile superioare pe care le putem descifra în semnele
lumii. Eco se folosește de simbolul bibliotecii labirintice a abației ca de o metaforă pentru
dificultatea interpretării semnelor. În cele din urmă, William își dă seama de organizarea internă
a bibliotecii intuind felul în care camerele sunt legate unele de celelalte, sugestie a faptului că
interpretarea corectă depinde nu doar de analiza atentă a semnelor, ci și de situarea acestora
într-un context mai larg. Pentru Adso, aflarea adevărului devine o sarcină tot mai dificilă, cu cât
aceleași semne pot da naștere unor interpretări diferite sau în situația în care semne diferite se
referă la același lucru. Mare parte din roman se concentrează asupra dezbaterilor avute în abație
în legătură cu diferențele de ordin teologic dintre diferitele grupuri și facțiuni eretice din cadrul
ordinului franciscan. Sintetizând concepția romancierului italian asupra naturii interpretării,
putem afirma faptul că a atribui unui anumit semn o interpretare unică este o operație imposibilă,
atâta timp cât semnul, prin însăși natura sa, este deschis la tot atâtea interpretări câți interpreți
există. Romanul în sine reprezintă un comentariu metaficțional despre natura sensului și a
interpretării, dar și asupra construirii cunoașterii. Abația devine un microcosmos al universului,
reflectând rețeaua complicată de semnificații și de interpretări specifice gândirii medievale, ceea
ce subliniază natura subiectivă a adevărului și ambiguitatea inerentă a semnelor și a decodării
lor. Eco transcende, astfel, coordonatele tradiționale ale romanului. Natura labirintică a
bibliotecii reflectă explorarea de către semioticianul italian a epistemologiei postmoderne, în
care adevărul este privit ca un construct subiectiv, modelat de interpretarea individuală, ceea ce
pune sub semnul întrebării însăși ierarhia cunoașterii. Această subvertire a normelor
epistemologice corespunde criticii poststructuraliste a marilor narațiuni, ilustrând paradoxul
cunoașterii: cu cât încearcă cineva să cunoască mai mult, cu atât mai greu de aflat devine
adevărul. Eco punctează puterea textelor de a subverti și de a remodela norme societale și
structuri de putere. Reflecția asupra naturii interpretării corespunde cu concepțiile filosofilor
postmoderni, precum Lyotard, care accentuează natura fragmentată a cunoașterii. Numele
trandafirului devine, astfel, o meditație asupra condiției umane în ansamblu.
O altă problematică centrală a romanului este cea a cunoașterii, și aceasta din urmă
devenind prilej pentru reflecția filosofică. Descoperirea exemplarului pierdut din Poetica lui
Aristotel se dovedește a fi o misiune dificilă, vehiculându-se ipoteza conform căreia anumite
cărți sunt bine tăinuite, deoarece conțin idei care pot deveni periculoase. Deși biblioteca
adăpostește cărți în numeroase limbi (printre care latina, greaca, franceza, italiana, engleza,
germana, araba), constituindu-se într-un veritabil depozitar al cunoașterii, accesul la această
colecție impresionantă este extrem de limitat (singurul care are acces este bibliotecarul). Astfel,
multe dintre cărți nu sunt niciodată citite și nu le sunt accesibile nici măcar călugărilor de la

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 15