Page 21 - VoxLibri_72_2024

Oamenii încă circulă cu „rata”, fac
eforturi să se adapteze înnoirilor, dar
păstrează mentalități din trecut
(soacra Raveca regretându-l pe
potențialul ginere avansat politic
„Relu Săroi propus pentru lista de
deputați”).
Dincolo de miraculosul
întâmplărilor, în care vietățile fac
aprecieri asupra comportamentului
oamenilor, autoarea experimentează
secvențe de antiliteratură, cochetând
cu nonconformismul. Fantasticul se
transformă pe alocuri în absurd (În
distanțarea pandemică, pot fi
promovate exagerări nejustificate,
încât, cu portavoce, copiii ar putea fi
învățați să citească și să numere, de
acasă, fără să mai meargă la școală). Spiritul ludic drapează obiceiuri și deprinderi de altădată,
devoalând binefacerile aduse de la oraș. În acest amalgam de fapte și de întâmplări, autoarea
surprinde o diversitate de realități ale vremurilor în schimbare: introducerea curentului electric
permitea înnoirile care să ușureze viața, când ,„orașul vinea păste ei în formă redusă” (cu veioza,
tiglăzăul electric, radiouri, televizoare, mașini de spălat etc.). Pe de altă parte, autoarea
intercalează, prin aprecierile sătenilor, și nereușitele sociale, deoarece cu școlile moderne „o
ieșit lucru slab, atât și nimic mai multu”, iar oamenii iau „penzie nici de murit, nici de trăit”.
Plecarea medicilor din țară, eșecul practicării profesiei în străinătate, frecvența bolilor
moderne, precum depresia („jalea omului”) se explică prin dorința semenilor de „a înfrunta
necunoscutul, în căutarea lumii noi și a sensului vieții”. Copiii fără aptitudini, împinși spre
calificările dorite de părinți, au uitat „ce-i ăla sat, ce-i mersu la sapă, la pământ”. Autoarea
surprinde și fenomenul invers, al plecării din oraș în pacea și izolarea satului, precum familia
avocatului Țândău, care avea casa pe deal „nu chiar la drum” și presta servicii de croitorie în
schimbul laptelui adus de Raveca. Alte anomalii amintește Sabina în ritmul accelerat al
pretinselor înnoiri din sat, unde punctul de difuzare a presei s-a transformat în „Centru vânzări
cartele de telefon și suc la dozator”. Vetuța se modernizase după modelul doamnelor de la oraș și
își vopsea părul, dar la cooperativă, contra cost, să nu prindă maică-sa Raveca de veste.
În replicile dialogate, cu vioiciune, în ritm alert, se amintesc tangențial frânturi de
istorie, precum despre legionarii Moța și Marin, care umblau în haine țărănești, apoi de etapa
colectivizării, dar și de „metamorfozarea” ulterioară a lui Zăroni, care nu mai știa „ce-i, chiabur
sau ministru”. În „vorbirea curentă postdecembristă” intraseră cuvinte noi odată cu aparatele
lăudate publicitar, dar ineficiente practic, „lăsate la păstrare” în pod.
Autoarea amintește de ceremonialul muncii și al vieții cotidiene („ceasul de mers cu
Suzi la pășune”), redescoperind obiceiurile de altădată, recompunând din secvențe portretele
personajelor, recurgând la episoade complementare (în pivniță, printre funiile de usturoi și
legăturile de mărar uscat, în ogradă, în câmp etc) .

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 19