Page 23 - VoxLibri_72_2024

Note de drum

Denisa Toma

Mare nostrum...

oarele sudului. Mireasmă de te inundă cu o bucurie amară, dureroasă.
lavandă, de rozmarin, de cimbrişor. Dar, totuşi, bucurie. Există asemenea
SCântecul greierilor printre ierburile bucurii care sfâşie...
arse de soare. Lumină crepusculară pe colinele Flacăra unui foc de seară, flacără
ce coboară spre Mediterana. Albastrul apei, un care se unduieşte în ritmul impus de chitară
albastru nemaivăzut. Valurile mării cu zbaterea şi trimite mii de irizări pe o gravură veche,
lor continuă, ritmică, cu clipocitul apei ca o din alt timp, cu nişte cai în goană, cu
psalmodiere, cu gândurile care vin şi pleacă, cu coamele în vânt. Şi gânduri care vin iar, se
sufletul care se deschide şi se închide mistuie apoi şi ele într-o flacără, dar rămân
asemenea unei scoici din adâncul mării. cenuşă vie. Amintire.
Chiparoşi şi palmieri, paşi făcuţi în tăcere, Şi din nou tempo-ul învăluitor al
agale, de-a lungul falezei. Un dangăt de clopot concertului, un tempo sfâşietor şi din nou
care vine de undeva de departe, de dincolo de tristeţe şi bucurie în acelaşi timp, cuvinte ce
coline. se aud şi cuvinte nerostite, comunicare ce
Din nou gânduri, altele, care vin în d e v i n e c o m u n i u n e , î n c e t - î n c e t ,
valuri şi se sparg în mii de alte gânduri, nici imperceptibil şi cu atât mai definitiv.
unul asemănător celuilalt, tot mai complicate, Clipa fuge din nou, imaginile se
tot mai limpezi în acelaşi timp. Unele devin adună pe o retină a timpului, a unui ochi
muzică şi se strecoară în suflet asemenea uriaş ca cerul, de culoarea lui atunci când
firelor de nisip ale unei clepsidre mijesc zorii. Toate imaginile
nevăzute. Clipa care nu vrea să rămână devin amintire încă din
pe loc: mâine nu va mai fi. Senzaţia prezent, vor fi tezaurizate,
acută de ireal, sfâşiere continuă la cu adevărat tezaurizate, în
gândul că tot ceea ce acum este, există, s e n s u l o r i g i n a r a l
totul este irepetabil. Nimic nu va mai fi cuvântului. Valuri, valuri şi
aşa cum este acum, nimic nu va mai fi sunete, mii de sunete ce
c a î n a i n t e . . . „ N i c i o d a t ă ” ş i devin muzică.
„totdeauna”, cuvinte care cheamă Glicina cu flori violete
veşnicia. inundă casele de piatră, se
Ecouri din Concierto de întinde pe gardurile din fier
Aranjuez, partea întâi – acel allegro f o r j a t , p e b a l c o a n e ,
con spirito, obsedant, învăluitor, care Castelul Pieskowa Skala

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 21