Page 14 - vl_46

învăţământului superior pentru copiii elitelor, frica, spaima, frustrările de fiecare zi şi câte alte orori…
Cu toate acestea, modelele adevărate au continuat să dăinuie. De la rezistenţa din munţi a partizanilor,
ce a fost un model de demnitate şi dârzenie, la sprijinirea acestora de către oameni simpli, cu riscul
pierderii propriei libertăţi; de la camaraderia condamnaţilor politic faţă cu teribila suferinţă provocată
de detenţia comunistă, la solidaritatea grupului cu cei ce-i aşteptau să se întoarcă acasă, în familie; de
la cărţile interzise de comunişti, ce au continuat totuşi să circule de la unii la alţii, cu toate riscurile
asumate, la cei ce au ales să emigreze, să fugă peste graniţă; de la cei ce au atins limita suportabilităţii şi
au hotărât să-şi curme viaţa în semn de protest faţă de ororile regimului comunist, la cei ce au întreţinut
radiofonic speranţa libertăţii şi demnităţii; de la sfaturile bune date de bunici şi părinţi copiilor, la
profesorii care spuneau elevilor şi altceva şi altcumva decât o impunea metodica pedagogică de
sorginte comunistă; de la abţinerea de a scrie pe linie şi a glorifica abject regimul şi conducătorii, la
curajul nebun de a demasca prin artă şi cuvânt aberaţiile „noii orânduiri”. Iată atâtea şi atâtea fapte
pilduitoare (şi vor mai fi fost destule altele, la fel de lăudabile) ale adevăratelor modele. Adică ale unor
semeni de-ai noştri care ne-au întărit când ne-a fost greu, căci ne-au modelat în bine, frumos, iubire,
adevăr, dârzenie, curăţie, visare, speranţă…
Adevărata democraţie funcţionează în acord deplin cu libertatea de opţiune, însă cu
respectarea legii. Neîndoielnic, naşte şi ea, cum am văzut, false modele. Dar a spune că, în interiorul
democraţiei, adevăratele modele sucombă – asta ar fi un mare neadevăr, ce ar căsca mult prea larg hăul
resemnării, decepţiei, letargiei, renunţării... Dimpotrivă, abia acum, în democraţie, ne putem alege noi
modelele. Şi asta în acord total cu conştiinţa proprie. În era informatizării, a internetului, a globalizării
şi a lumii deschise, modelele sunt peste tot în lume şi ni le putem lua de peste tot. Dar ele pot aparţine şi
lumii micului nostru sat ori marilor oraşe în care am ales să trăim o viaţă trepidantă. Nimic nu ne
împiedică să urmăm modelele dorite, să ne forjăm o conduită influenţată adânc de ceea ce rezonează
profund în noi cu conduita marilor personalităţi, cu firescul oamenilor simpli, cu duhul oamenilor
credincioşi, cu spiritul adânc al cărturarilor, cu dârzenia activiştilor ecologişti etc. Că unii dintre noi
(cât de mulţi - asta nu vom şti niciodată) îşi aleg ca modele divele siliconate, politicienii oneroşi,
şmecherii de cartier, piţipoancele din malluri, businessmanii cu jeepuri şi merţane „fără număr”,
maneliştii jalnici, ei, bine, asta ţine chiar de esenţa libertăţii de opţiune, specifică, aşa cum aminteam,
adevăratei democraţii. E opţiunea lor, eronată din punctul meu de vedere. Însă atâta timp cât libertatea
lor nu încalcă legea şi nu îmi stânjeneşte libertatea dăruită şi mie de aceeaşi lege, atunci nu avem de
ales nici eu, nici ei. Ne respectăm alegerile diferite. Inclusiv de modele. Totuşi, nimic şi nimeni nu mă
poate împiedica să refuz ceea ce eu consider a fi pseudo-modele. De asemenea, nimeni şi nimic nu se
poate opune aderării mele la acele valori, principii şi norme în care cred deplin. Adică: binele,
frumosul, iubirea, adevărul, dârzenia, curăţia conştiinţei, visarea înaltă, speranţa de fiecare zi…
Pentru că vin din vechime, sunt trainice şi îmi fac bine în forul meu interior. Sau măcar pentru că le
urmează acei ce mi-au fost cândva sau îmi sunt încă modele. Modele adevărate…

Constantin Cristian BLEOTU

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 12