Page 71 - vl_48

cercetători, ca Vulcănescu, să le ia drept semnificative și să facă generalizări neîntemeiate.
Cercetătorii datează crearea Mioriţei între secolul al XVIII-lea (Nicolae Iorga) și vremea
dacilor (Ion Diaconu, Erdös și alții). Argumentarea lor este insuficientă. Adrian Fochi afirmă la pag.
420 că „Miorița oglindește un stadiu destul de vechi…”, iar la pag. 544 că „La baza Mioriţei stă un fapt
real. Faptul s-a petrecut într-o epocă istorică relativ nouă”. Ori e albă, ori e neagră? După Eliade,
Miorița oglindește întreaga istorie a României, cu „nenumărate invazii barbare de la sfârșitul
antichității până în evul mediu” și „vecinătatea marilor puteri militare dinamizate de fanatisme
imperialiste” (Eliade). Eu mă întreb: cum puteau dacii să știe înainte de războaiele cu romanii că va
veni „teroarea istoriei” cu invaziile din evul mediu și ce a mai urmat?
Toate datele concrete din metafore și alegorii au de bună seamă o legătură directă cu
societatea care le-a creat, deci fac posibilă o datare relativă a compunerii Mioriței. Eu încerc o datare
pe trei criterii: 1. elemente care se pot relata la indoeuropeni, 2. la pre-indoeuropeni, 3. perspectiva
genului. Concluziile din aceste trei unghiuri converg spre o datare a creării Mioriței începând cu epoca
dinaintea venirii indoeuropenilor, la care s-au făcut modificări ulterioare. Miorița poate fi mai veche
decât Gânditorul de la Hamangia și femeia lui.
Așa-zisa Urballade poate fi veche de 7000 sau 8000 de ani, poate corespunde cu trecerea de la
matriarhat la patriarhat și conține unele elemente ce pot proveni din cea mai veche societate de
vânători arhaici. Miorița poate fi creată în epoca de piatră, cam în aceleași vremuri în care s-au făcut
marile descoperiri fundamentale, de care vorbește Claude Lévy-Strauss: domesticirea animalelor,
agricultura, ceramica și țesutul.
În concluzie: Nu este posibil să credem în criminalitatea din Miorița, iar eu nu cred nici că
asemenea interpretări ar fi intenționat răuvoitoare. Sunt doar insuficient gândite, sunt o eroare de
raționament. Nu putem crede nici în interpretările pesimiste și fataliste ale unor savanți ce și-au
proiectat propriile frustrări și suferințe sufletești pe ciobanul din Miorița și pe întreaga țară. Cei ce
denigrează Miorița poate că nu sunt conștienți că denigrează întreg neamul românesc și că stima
noastră pentru ei se clatină. Pesimismul, fatalismul și resemnarea nu pot fi în sângele unui popor ai
cărui strămoși trăgeau cu săgețile în norii de pe cer, înfruntând astfel zeul care tuna și fulgera, după
cum știm de la părintele istoriei Herodot... cetire.
Tot ce au făcut românii dintotdeauna dezminte dogma tristeții naționale, combătută de
George Călinescu și de mulți alții. Însă rațele măcăne mai tare decât cântă ciocârlia. E timpul să
eliminăm această dogmă dușmănoasă față de națiunea noastră, să reevaluăm Miorița, să o eliberăm
din monopolul „totalitarismului științific” și să o redăm școlilor noastre, cât și culturii universale.

Victor RAVINI

Notă: Pentru fluiditatea textului, am eliminat precizările bibliografice și notele de subsol. Acestea
se pot găsi în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor EDIMPEX SRL, București, 2016, 2017.

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 69