Page 16 - vl_51

verticală a barbarilor (aici cu sensul de derbedei), domnia proștilor și trădarea oamenilor
cumsecade... Nu poate, ci sigur, selecția negativă a valorilor funcționează și azi pe același vechi
principiu: un prost numit într-o funcție publică va aduce lângă sine un mai prost ca sine, adică, un bou
ca toți boii se va-nconjura de viței și vițelușe care-i vor accepta derapajele morale și lingvistice,
limbajul pierzând fizionomia comunicării normale pentru a cantona în patologic.
Circuitul comunicațional în caragialume este afectat la toate nivelurile și autorul le
urmărește, de la cauză la efect. Astfel, emițătorul, fie el Rică Venturiano, Cațavencu ori Edgar
Bostandaki, nu cunoaște limba română, folosind termeni a căror interpretare generează confuzii de
dimensiunea unor perle memorabile: sufrágiu devine sufragíu, bucureștenii sunt capitaliști, iar
doamna Athenaïs Grégoraschko este, printr-o eroare tipografică, nu infatigabila silfidă, ci infatigabila
sifilidă. Astăzi? Statisticile indică numeroasele erori de limbă, fie ele de ortoepie, ortografie și
punctuație, fie de vocabular și semantică, ori de topică morfo-sintactică. Formulări de felul concluzii
finale, flagrant delict, decedatul a murit în urma unei hemoragii masive, a devasta în loc de a devansa
etc. sunt curente și exprimă gradul deteriorării folosirii limbii române, odată dulce și frumoasă... ca o zi
de duminică! Dureros este că mass-media contemporană tinde să legitimeze degradarea limbii, căci,
creând dependență mediatică, impune în mentalul potențialului emițător forme greșite, devenind
autoritate lingvistică... și motivații de felul... așa am auzit/văzut scris la televizor, așa am auzit la
radio... sunt oferite ca indiscutabile argumente.
Al doilea element al comunicării este mesajul a cărui funcție poetică este urmărită de autor
prin trimiteri la cele patru psihosituații, manifeste ca fenomene lingvistic-comunicaționale. Se discută
și se argumentează paronimia (în dubla ei manifestare) și etimologia populară, ca figuri ale
divergenței, antonimia ca marcă a contradicției, omonimia și sinonimia, generatoare și culpabile de
redundanța comunicării și anacolutul ca figură a intermitenței. Bogăția exemplelor asigură acestui
capitolul, al 4-lea, cea mai mare extindere (aprox. 170 p.). Formația de filolog a dlui Cristian Stamatoiu
și controlul teoretic al fenomenelor lingvistice aferente comunicării îi permit să probeze cauza pentru
care mesajul scris adânc nu poate fi decodat corect, emițătorul fiind principalul vinovat. Din mulțimea
citatelor-suport, am reținut doar două: industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar
lipsește cu desăvârșire... și... vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întăi...
între fruntașii politici..., citate care-și găsesc corespondențe printre politicienii români de top: ... a
garanta proprietatea înseamnă a limita dreptul omului asupra proprietății lui... și ... cine se va dovedi
că a avut un angajament cu Securitatea va fi dat afară, în frunte cu mine...
Lumea operei lui Caragiale se constituie în referent al comunicării și, masiv folosită pentru
analiză și exemple, nu mai necesită insistență, motiv pentru care autorul îi acordă, justificat, puține
pagini.
Mai important este capitolul consacrat receptorului care, turmentat, închide circuitul
comunicării declanșate și viciate de un emițător... ambetat. Cauzele turmentării sunt multiple..., ceea
ce interesează este în ce măsură mesajul este decodat corect și capabil să producă receptorului mutații
comportamentale pozitive. Din păcate, neînțelegerea din varii motive a mesajului îl va transforma pe
receptor într-un emițător-difuzor al primului emițător (v. Efimița – Leonida, Cațavencu – Cetățeanul
turmentat, Trahanache, fiul și tatăl ș.a.). Trimiteri la actualitate?... dle senator, nu ați fost atent la cele
ce urmează să spun...
De natura (i)mundi caragialensis, ca penultim capitol, propune o cheie de înțelegere a lumii
noastre prin raportare la caragialume, arătând cât de actuală este aceasta în toate manifestările ei și,
mai mult, nici lumea de mâine nu pare scutită de înscrierea în continuitatea lui Caragiale. Sunt puse în

Vox Libri, Nr. 2 (51) - 2019 14