Page 35 - VoxLibri

Atelier de creatie
,

mănunchiuri de 5-6 flori. Printre toate acestea se iveau flori galbene
de vulturică (Hieracium Pilosella), o multitudine de flori albe şi
clopoţei albaştri (Campanula siberica). Parcă am fi nimerit în stratul
cu flori al unui parc celebru. Marginile acestui râu de flori erau
garnisite de verdele jepilor ce purtau la poale dantelăria spumoasă a
bujorului de munte.
Deasupra noastră furtuna îşi face de cap, huruind şi
zguduind muntele din temelii. Dinspre vârful Retezat un nor negru,
ameninţător, se îndreaptă spre noi, măturând culmile şi aruncând în
toate direcţiile cu fulgere roşietice.
În momentul în care am ajuns sus, în culmea Stânişoarei,
norul a început să scuipe peste noi stropi mari de ploaie. Mari, dar
mari de tot. Era exact acelaşi scenariu din urmă cu câţiva ani. Tot aşa
s-au petrecut lucrurile şi atunci: am coborât de aici din culme până la
cabana Pietrele pe o ploaie
Valea Stânișoarei, Retezat straşnică, cu clăbuci.
Spre deosebire de data trecută, în jurul nostru
totul este limpede. Celebra ceaţă de Retezat nu a
înghiţit căldarea. Doar norul negru pare să coboare
peste noi. Încercăm în grabă mare să coborâm tot mai
mult, făcând slalom printre tufele numeroase ale
bujorilor care formează un covor aproape compact.
Locul cu pricina pare să fie un veritabil paradis… Nu
mai ştiu unde să calc de atâta floare! Privirile îmi sunt
rănite de atâta roz strident şi verde crud aflate într-o
Sfinxul din Valea Stânișoarei
alternanţă plină de contrast.
Din fericire, stropii mari de ploaie au rămas
tot rari, dar la un moment dat, dinspre culmea
Retezatului se făcu auzit un vuiet continuu, ca o muzică
metalică, ciudată. Ne-am speriat. Ce prăpăd se
pregătea să se abată asupra noastră? Căutam din ochi
un adăpost. Doar pietre mari, stinghere, brâuri de flori
şi covoare de jepi. Şi deodată, pleosc, un gogoloi de
gheaţă pe cozorocul şepcii. Trosc-pleosc, alte şi alte
gogoloaie de gheaţă, rare la început şi tot mai dese apoi.
Valea Stânișoarei, Retezat Într-o clipită, iarba din jur s-a albit. Coborâm grăbiţi la
vale… Grindina se răreşte, iar norul cel negru trece de
noi măturând culmea Stânişoarei. Acum huruie şi
spumegă, undeva prin dreptul Cabanei Genţiana.
Bucuroşi, constatăm că pe noi ne-a prins doar o
margine a furtunii.
Deşi a plouat, nu mult, vizibilitatea în jur nu a
avut de suferit niciun moment. Aşa că ne bucurăm din
plin de priveliştea lacului Stânişoara. Din lac porneşte

Vox Libri, Nr. 3 (56) - 2020 33