Page 34 - VoxLibri

Atelier de creatie
,

de magie maximă a anului: Sânzienele, Rusaliile şi Solstiţiul de Vară. Toate înmănuncheate.
Acesta este momentul când lumea nevăzută se apropie de lumea văzută, când spiritualul se
logodeşte cu materialul, când cerurile se deschid trimiţând spre pământ Spirit Sfânt, mângâiere
şi alinare, binecuvântare, viaţă şi sfinţenie. Şi fără să încerc a spune vorbe mari, numai de dragul
de a fi spuse, întotdeauna în această perioadă din an am simţit o anume energie, un „ceva” greu
de definit sau de numit, plutind peste tot şi toate, îmbrăcând, poleind totul, însufleţind,
transfigurând întreaga lume. Simţeam şi acum acel ceva nedefinit şi totuşi atât de prezent, care
mă aducea într-o stare profundă de beatitudine.
Pluteam peste pietre, printre lespezi mari garnisite cu dantelărie de licheni galbeni-
verzui, peste zeci de pârâiaşe gureşe de apă limpede, vâsleam cu mâinile printre pămătufurile de
ace verzi ale jepilor, mângâiam zecile de flori ce-mi ieşeau în cale, şi urcam tot mai sus, zburam,
pluteam şi iar urcam…
Lacul Pietrele. Oglindă albăstrie în care înoată norii tot mai mohorâţi ce se plimbă
deasupra capetelor noastre. De jur împrejur, dantelăria rozalie, spumoasă şi bogată a bujorilor de
munte… Pârâiaşul ce alimentează lacul coboară în mici cascade de spumă albă, peste şi printre
pietre, dintr-o căldare înzăpezită aflată mai sus de lac, sub Vârful Bucura. Colonii întregi de flori
galbene de calcea calului (Caltha palustri) însoţesc de-a lungul malurilor curgerea firului de apă
ce porneşte din lac la vale. Vârful Bucura, extrem de fotogenic în culori violacee, cu şaluri de
zăpadă albă, domină întregul peisaj, amintindu-mi prin forma şi statura sa de celebra imagine de
la Machu Picchu din Anzi.
Cerul se întunecă tot mai mult. Nori vineţi se rostogolesc de peste culmea din faţa
noastră, aruncându-se apoi ca o turmă de bivoli înfuriaţi asupra văii Pietrele. Cu toate acestea, nu
renunţăm la traseul propus: culmea Stânişoarei,
lacul Stânişoarei şi coborârea pe valea cu acelaşi
nume până la cabana Pietrele. De acolo în urcuş,
în trei sferturi de oră, ne vom întoarce la
Genţiana.
De la tăul Pietrele apucăm spre dreapta
pentru a urca în culmea Stânişoarei. Nu există
marcaj, dar încercăm să ne orientăm. Ochim un
vâlcel înierbat care urcă până în şaua din culme.
Mai întâi traversăm o porţiune presărată cu
bolovani uriaşi. Facem echilibristică din piatră în
piatră. Scăpăm de zona austeră. Intrăm iar în
patria bujorilor, a campanulelor şi a genţianelor
galben-„pistruiate” (Gentiana punctata).
Ajungem şi la vâlcel. De aici, tot în sus. Însă,
după primii paşi sunt copleşită: puzderie de flori
de toate culorile se iţesc din iarbă. Nu mai puţin
de patru tipuri de genţiane: cele galbene deja
amintite, apoi un soi cu corola de culoare mov
întunecat şi petalele ascuţite la vârf, şi încă un
soi, în două nuanţe de albastru, cu vârful
petalelor frumos rotunjit, toate urcau panta în

Vox Libri, Nr. 3 (56) - 2020 32