Page 34 - VoxLibri
P. 34

Atelier de creatie
                                                                 ,


          de magie maximă a anului: Sânzienele, Rusaliile şi Solstiţiul de Vară. Toate înmănuncheate.
          Acesta este momentul când lumea nevăzută se apropie de lumea văzută, când spiritualul se
          logodeşte cu materialul, când cerurile se deschid trimiţând spre pământ Spirit Sfânt, mângâiere
          şi alinare, binecuvântare, viaţă şi sfinţenie. Şi fără să încerc a spune vorbe mari, numai de dragul
          de a fi spuse, întotdeauna în această perioadă din an am simţit o anume energie, un „ceva” greu
          de  definit  sau  de  numit,  plutind  peste  tot  şi  toate,  îmbrăcând,  poleind  totul,  însufleţind,
          transfigurând întreaga lume. Simţeam şi acum acel ceva nedefinit şi totuşi atât de prezent, care
          mă aducea într-o stare profundă de beatitudine.
                 Pluteam peste pietre, printre lespezi mari garnisite cu dantelărie de licheni galbeni-
          verzui, peste zeci de pârâiaşe gureşe de apă limpede, vâsleam cu mâinile printre pămătufurile de
          ace verzi ale jepilor, mângâiam zecile de flori ce-mi ieşeau în cale, şi urcam tot mai sus, zburam,
          pluteam şi iar urcam…
                 Lacul Pietrele. Oglindă albăstrie în care înoată norii tot mai mohorâţi ce se plimbă
         deasupra capetelor noastre. De jur împrejur, dantelăria rozalie, spumoasă şi bogată a bujorilor de
         munte… Pârâiaşul ce alimentează lacul coboară în mici cascade de spumă albă, peste şi printre
         pietre, dintr-o căldare înzăpezită aflată mai sus de lac, sub Vârful Bucura. Colonii întregi de flori
         galbene de calcea calului (Caltha palustri) însoţesc de-a lungul malurilor curgerea firului de apă
         ce porneşte din lac la vale. Vârful Bucura, extrem de fotogenic în culori violacee, cu şaluri de
         zăpadă albă,  domină întregul peisaj, amintindu-mi prin forma şi statura sa de celebra imagine de
         la Machu Picchu din Anzi.
                 Cerul se întunecă tot mai mult. Nori vineţi se rostogolesc de peste culmea din faţa
         noastră, aruncându-se apoi ca o turmă de bivoli înfuriaţi asupra văii Pietrele. Cu toate acestea, nu
         renunţăm la traseul propus: culmea Stânişoarei,
         lacul Stânişoarei şi coborârea pe valea cu acelaşi
         nume până la cabana Pietrele. De acolo în urcuş,
         în  trei  sferturi  de  oră,  ne  vom  întoarce  la
         Genţiana.
                 De la tăul Pietrele apucăm spre dreapta
         pentru a urca în culmea Stânişoarei. Nu există
         marcaj, dar încercăm să ne orientăm. Ochim un
         vâlcel înierbat care urcă până în şaua din culme.
         Mai  întâi  traversăm  o  porţiune  presărată  cu
         bolovani uriaşi. Facem echilibristică din piatră în
         piatră.  Scăpăm  de  zona  austeră.  Intrăm  iar  în
         patria bujorilor, a campanulelor şi a genţianelor
         galben-„pistruiate”  (Gentiana  punctata).
         Ajungem şi la vâlcel. De aici, tot în sus. Însă,
         după primii paşi sunt copleşită: puzderie de flori
         de toate culorile se iţesc din iarbă. Nu mai puţin
         de  patru  tipuri  de  genţiane:  cele  galbene  deja
         amintite, apoi un soi cu corola de culoare mov
         întunecat şi petalele ascuţite la vârf, şi încă un
         soi,  în  două  nuanţe  de  albastru,  cu  vârful
         petalelor  frumos  rotunjit,  toate  urcau  panta  în


               Vox Libri, Nr. 3 (56) - 2020                                               32
   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39