Page 83 - vl_50

Viața la țară (1)

Marin Preda: Moromeții
Cunoscutul roman Moromeții al lui Marin
Preda este cronica unei familii de țărani dintr-un sat din
Bărăgan. Autorul povesteşte ce fac şi ce spun membrii
acestei familii, cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea
război mondial. Pe atunci, ne explică prozatorul,
„timpul era răbdător cu oamenii”. Familia este formată
din Ilie Moromete, un bărbat între două vârste, soţia lui,
Catrina, şi şase copii: Paraschiv, Nilă şi Achim
(dobândiţi de Ilie Moromete dintr-o căsătorie
anterioară), Tita (dobândită de Catrina dintr-o căsătorie
anterioară), Ilinca şi Niculae (rezultaţi din noua
căsnicie). Autorul îi dă o atenţie deosebită lui Ilie
Moromete, care, deşi nu are avere, se bucură de
prestigiu în sat şi ştie să se facă ascultat la fierăria lui
Iocan unde bărbaţii satului se adună adeseori – ca la un
club – ca să discute politică.
Faptele pe care autorul le relatează atent şi
serios, ca pe nişte evenimente, ţin în realitate de viaţa
ţărănească de fiecare zi. Ele ar fi fost aproximativ
aceleaşi dacă în raza observaţiei naratorului ar fi intrat
altă curte din sat decât aceea a Moromeţilor.
Chiar din primele paragrafe ale cărţii este relatată întoarcerea familiei de la câmp, de la prăşit:
„Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Cât ajunseseră acasă, Paraschiv,
cel mai mare dintre copii, se dăduse jos din căruţă, lăsase pe alţii să deshame şi să dea jos uneltele, iar el
întinsese pe prispă o haină veche şi se culcase peste ea gemând. La fel făcuse şi al doilea fiu, Nilă;
intrase în casă şi, după ce se aruncase într-un pat, începuse şi el să geamă, dar mai tare ca fratele său, ca
şi când ar fi fost bolnav. Al treilea băiat, Achim, se furişase în grajdul cailor, se trântise în iesle să nu-l
mai găsească nimeni, iar cele două fete, Tita şi Ilinca, plecaseră repede la gârlă să se scalde.
Rămas singur în mijlocul bătăturii, Moromete, tatăl, trăsese căruţa sub umbra mare a celor
doi salcâmi de lângă poarta grădinii şi apoi ieşise şi el la drum cu ţigarea în gură. Părea de la sine înţeles
că singură mama rămânea să aibă grijă ca ziua să se sfârşească bine.”
În acest stil sobru, fără vreo accelerare a ritmului, dar şi fără împotmolirea în digresiuni,
autorul desfăşoară în faţa noastră toate momentele posibile ale vieţii Moromeţilor. Îi vedem, pe unul
sau altul dintre ei, iar uneori pe toţi laolaltă, mâncând, dormind, certându-se, lovindu-se cu brutalitate,
împăcându-se, râzând, tăind salcâmul din grădină, primindu-l cu ostilitate pe perceptorul venit să
încaseze impozitul, înhămând caii la căruţă, mergând la seceriş sau la munte, să vândă cereale,
discutând cu alţi oameni din sat, îndrăgostindu-se, disputându-şi pământul aflat în proprietatea
familiei.

Vox Libri, Nr. 1 (50) - 2019 84