Page 74 - VoxLibri 71/2024

Note de drum

Câteodată are obiceiul de a monta anumite realități imaginate pe niște percepții. Și cred
că de asta era vorba și acum: corelase numele străbunicii Marta cu viziunea aproape profetică
despre „îndepărtata Tatra” pe care o aveau bătrânii noștri din timpul războiului... sau poate era un
sâmbure de adevăr în toată povestea asta. Vremea era bună, iar cerul senin. După Stary
Smokovec am oprit pe marginea drumului. Bariera de la un drum lateral local a pornit brusc.
Trenul electric al Tatrei care urca de la gara din Poprad-Tatry urca spre Štrbské Pleso. L-am
așteptat, în timp ce făceam o filmare, apoi am făcut semn mecanicului cu mâna să tragă un
semnal și s-a și auzit un șuierat asurzitor. Filmarea a fost perfectă. Linia, trenul și munții au fost
încadrați perfect. În final am ajuns la Štrbské
Pleso unde am dat un tur mare de lac. Tata
voia să meargă cu trenul Tatrei. Pentru a ne
armoniza cumva am decis să coborâm pe
linia cu cremalieră de la Štrbské Pleso până
la Štrba două stații. Declivitatea cremalieriei
era mare, peisajul mai spectaculos și timpul
mai scurt, ceea ce însemna că ne încadram.
Apoi am coborât cu trenul pe linia cu
cremalieră de la Strbske Pleso până la Štrba.
Era trecut de ora trei cu câteva minute.
Orizontul părea limpede. Rama electrică
cobora cu acel bâzâit electric pe linie în timp
ce ne uitam la peisaj. Când am ajuns jos
aproape de gara Štrba se vedea linia de pe
magistrală în curbă care leagă Kosice și
Poprad de Bratislava și Praga. Apoi a trecut
un tren care mergea la Praga. Mi-am amintit
de Praga, dar eram mai aproape de România
decât de Praga.
Călătorii care ne însoțiseră la
coborâre plecau spre casă mai departe cu
trenul spre alte localități. Noi așteptam rama
electrică să ne urce înapoi. Apoi s-a
întâmplat ceva ciudat. Brusc, parcă pe
neașteptate după cele 20 de minte cât am stat
pe peronul gării din Štrba ca rama electrică
să ne urce înapoi la Štrbské Pleso unde
lăsasem mașina, afară s-a întunecat. Era ora
patru. Becurile s-au aprins peste tot pe traseu, iar bezna cuprindea orizontul. Uitasem că
Slovacia e la capătul fusului orar al Europei Centrale, iar ziua apărea devreme, în timp ce noaptea
venea la ora 4. Totul devenise sinistru la urcare. Aproape lugubru. Printre brazii de pe traseu atât
de sălbatici tăiați și bătuciți de vânturi, norii erau amenințători. Abia se mai vedea o urmă pală de
rază de soare care ieșea printr-o spărtură. Apoi dispăru și acea urmă.
Mă cuprinse un sentiment de déjà vu și brusc mi-a revenit un sentiment vechi. Există
anumite momente care pur și simplu le trăiești o singură dată în viață. Nu se mai repetă, nici

Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 72